luni, 19 octombrie 2009

Briose cu ciocolata si visine

Muffins sau briose, nu conteaza... sunt delicioase oricum le-ati numi!

Ingrediente:
  • 2 cani faina
  • 1 cana zahar
  • 1/4 l lapte
  • 2 lingurite praf de copt
  • 100 g unt
  • 2 oua
  • 2 linguri de apa
  • 250 ml smantana
  • 1 lingura suc de lamaie
  • 1 cana visine
  • o tableta ciocolata cu lapte

Intr-un bol se amesteca faina cu praful de copt si un praf de sare. In alt bol se bat ouale, se adauga zaharul, untul, smantana, laptele, apa si sucul de lamaie. Dupa ce s-au amestecat bine toate ingredientele se toarna peste cele din primul bol (faina+praf de copt+sare). Jumatate din tableta de ciocolata se marunteste, din cealalta se fac fulgi de ciocolata (eu am folosit cutitul pentru curatat legume).
In fiecare orificiu din tava de briose se aseaza cate o hartie pentru copt speciala (daca nu aveti, puteti unge cu unt si tapetati cu faina). Se aseaza pe fund o visina(fara sambure) si o bucata maruntita de ciocolata, se toarna compozitie pana la jumatate, se pun visine si ciocolata, se toarna pana la nivelul hartiei (sa nu umpleti intreg orificiul, deoarece ele vor creste). deasupra se pun visine si bucati de ciocolata. Se dau la cuptorul incins si sunt gata cand incep sa se rumeneasca. Cu cateva minute inainte de final, se scot din cuptor si se presara pe fiecare in parte fulgi de ciocolata. Se mai dau pentru inca 5 minute la cuptor.

Cu alta ocazie am inlocuit visinele cu portocala, iar in jumatate din compozitie am adaugat cacao si am obtinut briose in doua culori.

Tort cu trei feluri de ciocolata



Am gasit reteta pe un blog si nu am rezistat pana nu am facut-o si eu.

Blat:
  • 60 g de migdale pudra sau alune de padure
  • 100 g zahar pudra
  • 20 g cacao
  • 4 albusuri
  • un varf de sare
Amestecati migdalele/alunele cu 60 g zahar pudra si cacao. Albusurile se bat spuma cu 40 g de zahar si un varf de sare. Se toarna amestecul de migdale si se amesteca usor sa nu se lase compozitia. Se rastoarna intr-o forma detasabila si se da la cuptorul preincalzit pentru 15 minute. Se lasa la racit.

Mousse de ciocolata alba
  • 125 ml de smantana
  • 250g ciocolata alba
  • 1 foaie gelatina (eu am pus un plic gelatina granulata, daca nu gasiti foaie, folositi jumatate de plic. eu am pus cam multa, nu se mai simtea finetea mousseului)
  • 300 ml frisca
Se bate frisca bine, iar gelatina se pune la inmuiat. Smantana se incalzeste, se adauga si ciocolata si se amesteca pana se topeste. Cand amestecul este caldut se adauga gelatina si cand se raceste, frisca batuta. Se toarna peste blat si se pune la frigider pentru a se intari. Intre timp, preparam celalalt mousse:

Mousse de ciocolata cu lapte
  • 125 ml frisca lichida
  • 160 gr ciocolata cu lapte
  • 1 foaie gelatina
  • 100 grame frisca batuta
Se procedeaza la fel ca la mousse de ciocolata alba.

Mousse de ciocolata amaruie
  • 125 ml de frisca lichida
  • 200 g ciocolata amaruie
  • 110 ml frisca batuta
  • 1 foaie de gelatina
Se procedeaza la fel ca la mousse de ciocolata alba.

Se toarna in ordinea in care le-am scris. Asteptati sa se intareasca mousseul pe care l-ati pus, inainte de a-l turna pe urmatorul. Cautati o ciocolata cu lapte mai deschisa la culoare sa se vada bine diferenta intre ciocolata cu lapte si cea amaruie. La mine a fost cam inchisa si nu prea se vede.

joi, 15 octombrie 2009

Supa crema de linte


Cat timp am fost in Turcia am mancat de cate ori am avut ocazia supa de linte. Mi s-a parut delicioasa, iar acum am incercat s-o gatesc si eu acasa respectand retetea Elenei, o fata care locuieste acolo.
  • 250 g linte (verde sau rosie, eu am folosit verde)
  • 1 ceapa
  • 1 morcov
  • ulei de masline
  • 1 l apa
  • 1 lingura faina
  • sare
Cu o seara inainte lintea se pune intr-un castron cu apa.
Ceapa tocata marunt se pune la calit in uleiul de masline. Cand capata culoare se adauga lingura de faina si se stinge cu apa, amestecand continuu. Se adauga lintea si morcovul taiat feliute. Se lasa sa fiarba la foc mic pana cand lintea si morcovul se zdrobesc usor. Se sareaza, se lasa sa se raceasca si tot amestecul se trece prin blender. Se serveste cu lamaie.

miercuri, 14 octombrie 2009

Dovleac copt cu scortisoara

Mirosul dovleacului copt cu scortisoara se potriveste de minune cu toamna...

Ingrediente:
  • 1 dovleac
  • scortisoara
  • zahar
  • unt
  • zahar pudra
  • 1 cana cu apa
Luam dovleacul, il spalam si in functie de forma pe care o are il taiem felii si scoatem semintele. Ungem tava cuptorului cu unt, asezam fiecare feie de dovleac in tava, o pudram cu scortisoara si introducem tava la cuptor pentru 5-10 minute. Scoatem tava, punem apa in tava, peste fiecare felie de dovleac punem zahar. Lasam la cuptor pana cand capata o culoare aramie si furculita se infige usor(aproximativ 40 de minute). Dupa ce se coace, dam fiecare felie de dovlec cu zahar pudra.

vineri, 9 octombrie 2009

Despre condimente


♦ Frunzele de limba- mielului (plantă mai puţin cunoscută ca mirodenie) pot da un gust aparte salatelor.
♦ Rădăcina de ghimbir poate fi folosită atât pentru condimentarea mâncărurilor dulci, cât şi a celor sărate.
♦ Datorită gustului picant-arzător, cuişoarele aromatizează mâncărurile dulci, răcoroase şi pe cele care conţin cereale şi zahăr.

♦ Busuiocul e folosit, în general, la condimentarea mezelurilor. Acasă, poţi pune busuiocul verde la salate, sosuri ori ciorbe (se adaugă la sfârşit, pentru aromă). Cel uscat e bun pentru mâncare gătită, carne tocată, friptură de miel, peşte, fructe de mare, carne de pui sau paste;
♦ Frunzele de salvie cu gust picant-amar- aromat au multiple utilizări - de la folosirea în salatele de fructe sau de legume, până la adăugarea lor în preparate sofisticate pe bază de carne.
♦ Menta verde este recomandată pentru aromatizarea preparatelor dulci, dar şi a sosurilor de vară.
♦ Coriandrul condimentează mâncărurile de legume şi supele.
♦ Piperul negru poate fi utilizat la aproape orice fel de mâncare şi la salatele de legume, în funcţie de preferinţele fiecăruia;
♦ Seminţele de anason, cu gust picant- aromat şi dulce, pot fi folosite la salate, dar şi la sucuri de fructe şi la prăjituri.
♦ Cimbrul de munte e un condiment care dă un gust aparte mâncărurilor de fasole, de linte de năut sau de soia.
♦ Beţele de scorţişoară se pot utiliza întregi sau fărâmiţate la dulciuri,compoturi, dulceţuri, dar şi la mâncărurile orientale;

Pe lângă faptul că fac mâncărurile mai gustoase, condimentele sunt şi o importantă sursă de sănătate pentru organism. Ne scapă de stres, oboseală, gripă şi răceală, probleme de circulaţie sau reumatism.

Pentru că sezonul rece se apropie şi aduce cu sine răceala şi gripa, trebuie să ştii că poţi scăpa de febră bând ceai din... boia amestecată cu zahăr şi cu portocale. Iar febra şi răceala pot fi combătute cu ghimbir. Acest condiment de culoarea nisipului este un bun antiseptic, tonic şi diuretic. Totodată, creşte pofta de mâncare, combate balonarea şi te scapă de răul de maşină ori de durerile reumatismale. În sezonul rece, împotriva viruşilor luptă şi... piperul.

Acest condiment stimulează digestia, are efect antibacterian şi ajută la arderea grăsimilor, fiind excelent pentru cei care doresc să slăbească. Atenţie, însă! Persoanele care au probleme digestive sau renale trebuie să consume foarte puţin piper, deoarece acesta are efect iritant.

În cazul în care ai viermi intestinali, mănăncă mai multă scorţişoară, care, pe lângă proprietăţile vermifuge, este un bun antiseptic, îndepărtează oboseala fizică şi stresul şi stimulează circulaţia sangvină.

Măghiranul şi cimbrul, puse în salate, te pot ajuta dacă ai probleme cu circulaţia periferică.

Sursa: www.libertatea.ro
Imaginile sunt preluate de pe Google images

marți, 6 octombrie 2009

Clatite gratinate cu pui si ciuperci


  • un piept mare de pui
  • 4 ciuperci
  • 1 ardei
  • 1 ceapa
  • 250g smantana
  • 200g cascaval ras
  • 4 clatite mari
  • patrunjel

Incepeti prin a coace clatitele(oua, lapte, faina si sare).
Taiati marunt pieptul de pui, ceapa, ardeiul si ciupercile, apoi puneti-le la calit. Dupa ce s-au calit, impartiti ingredientele in 4 parti, iar prima parte o puneti in mijlocul primei clatite. Impaturiti clatita sub forma "batistuta", apoi o asezati in tava unsa. Procedati la fel cu restul clatitelor. Pregatiti amestecul de cascaval ras, smantana, 2 feliute de ardei si 2-3 fire de patrunjel tocate marunt si il puneti peste clatite. Peste fiecare clatita puneti frunzulite de patrunjel. Se pun la cuptor si se lasa pana se rumenesc (aproximativ 10-15 minute).

vineri, 2 octombrie 2009

Peste pe pat de legume


  • 4 pesti (eu am folosit macrou)
  • 3 cepe
  • 4 morcovi
  • 4 linguri bulion dulce
  • usturoi
  • condimente
Se curata pestele, se spala, se taie in bucati micute si se lasa la uscat. Ceapa se taie julien, morcovii feliute. Tava cuptorului se unge cu ulei, se pun ceapa, morcovii, iar deasupra pestele. Se adauga si o cana de apa si se lasa la cuptor cam 20 de minute.

Se prepara un sos din bulion, usturoi tocat marunt, sare, oregano si apa din tava (nu se va evapora, scoateti tava pe aragaz si scurgeti apa acolo unde aveti bulionul, asa sosul va avea un gust mult mai bun), apoi puneti cu lingura pe fiecare bucata de peste si mai dati la cuptor pentru inca 10 minute.