luni, 19 octombrie 2009

Tort cu trei feluri de ciocolata



Am gasit reteta pe un blog si nu am rezistat pana nu am facut-o si eu.

Blat:
  • 60 g de migdale pudra sau alune de padure
  • 100 g zahar pudra
  • 20 g cacao
  • 4 albusuri
  • un varf de sare
Amestecati migdalele/alunele cu 60 g zahar pudra si cacao. Albusurile se bat spuma cu 40 g de zahar si un varf de sare. Se toarna amestecul de migdale si se amesteca usor sa nu se lase compozitia. Se rastoarna intr-o forma detasabila si se da la cuptorul preincalzit pentru 15 minute. Se lasa la racit.

Mousse de ciocolata alba
  • 125 ml de smantana
  • 250g ciocolata alba
  • 1 foaie gelatina (eu am pus un plic gelatina granulata, daca nu gasiti foaie, folositi jumatate de plic. eu am pus cam multa, nu se mai simtea finetea mousseului)
  • 300 ml frisca
Se bate frisca bine, iar gelatina se pune la inmuiat. Smantana se incalzeste, se adauga si ciocolata si se amesteca pana se topeste. Cand amestecul este caldut se adauga gelatina si cand se raceste, frisca batuta. Se toarna peste blat si se pune la frigider pentru a se intari. Intre timp, preparam celalalt mousse:

Mousse de ciocolata cu lapte
  • 125 ml frisca lichida
  • 160 gr ciocolata cu lapte
  • 1 foaie gelatina
  • 100 grame frisca batuta
Se procedeaza la fel ca la mousse de ciocolata alba.

Mousse de ciocolata amaruie
  • 125 ml de frisca lichida
  • 200 g ciocolata amaruie
  • 110 ml frisca batuta
  • 1 foaie de gelatina
Se procedeaza la fel ca la mousse de ciocolata alba.

Se toarna in ordinea in care le-am scris. Asteptati sa se intareasca mousseul pe care l-ati pus, inainte de a-l turna pe urmatorul. Cautati o ciocolata cu lapte mai deschisa la culoare sa se vada bine diferenta intre ciocolata cu lapte si cea amaruie. La mine a fost cam inchisa si nu prea se vede.

4 comentarii:

  1. Aoleu, ce bunatati. Cand ne inviti la un asa dulce?

    RăspundețiȘtergere
  2. e ciocolata normala sau de menaj?

    RăspundețiȘtergere
  3. Doar ciocolata alba a fost de menaj, celelalte au fost normale.

    RăspundețiȘtergere
  4. eu nu vad nici o diferenta ca si gust si/sau consistenta intre ciocolata normala si cea de menaj ... doar pretul difera, ciocolata de menaj e mai scumpa. Daca stie cineva care e diferenta sa ma lumineze si pe mine. Eu folosesc ciocolata No Name din Lidl si iese f buna crema :-).

    RăspundețiȘtergere